Galeria Națională de Artă „Forma” Deva a găzduit o acțiune la care au participat elevi hunedoreni, tineri interesați de activitatea ghizilor de turism. Principala temă de discuție a fost legată de semnificația zilei, iar tinerii au aflat ce implică și cum se desfășoară activitatea unui ghid. Personalul de specialitate din cadrul DGAMPT Hunedoara a răspuns tuturor curiozităților copiilor, iar întrebările au fost dintre cele mai diverse, semn că tinerii sunt interesați de meseria de ghid de turism, pe care ar putea să o și practice în viitor.
Prin intermediul acțiunii, copiii au aflat că ghizii de turism sunt ambasadori ai patrimoniului cultural-turistic al unei țării. Ei însoțesc turiștii în explorarea destinației și creează experiențe memorabile. Astfel, devin o punte de legătură între turiști și comunitățile locale. Începând cu anul 1990, Ziua Internaţională a Ghidului de Turism este sărbătorită an de an pe data de 21 februarie, la inițiativa Federației Mondiale a Asociațiilor de Ghizi de Turism. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Hunedoara, prin Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara.