DGAMPT Hunedoara a participat la„Târgul European al Castelelor”, târg de turism dedicat castelelor și cetăților

Găzduit de Castelul Corvinilor, evenimentul a fost unul spectaculos. În 7 și 8 iunie 2024, cea de-a IX-a ediție a adus împreună expozanții în Sala Cavalerilor a Castelului. Și de această dată, cetăți, palate, castele, muzee, case memoriale și centre de informare turistică din România au venit în fața publicului și și-au prezintat oferta turistică.

Județul Hunedoara, cel mai bogat județ din țară în monumente istorice și ale naturii, în vestigii de importanță națională, a prezentat prin intermediul Direcției Generale de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara tot ce are acest tărâm mai frumos.

La standul județului Hunedoara, cei interesați au găsit o ofertă consistentă și atractivă de petrecere a timpului liber. Un accent deosebit s-a pus în acest an pe prezentarea și promovarea Cetăților Dacice din Munții Orăștiei, care au câștigat recent titlul de „Destinația anului 2024”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”, dar și pe Casa Muzeu Avram Iancu și Complexul de Monumente Țebea, anul 2024 fiind declarat „Anul Avram Iancu”.

Târgul European al Castelelor este o ocazie în plus pentru a ne cunoaște țara, județul și toate locurile minunate în care putem ajunge.