În IE, cu mândrIE.
Timp de trei zile, ia românească este simbolul tradițional care însoțește o delegație compusă din cinci ambasadori extraordinari și plenipotențiari din Indonezia, Pakistan, Turkmenistan, Bangladesh și Vietnam. Prezența înalților oaspeți în județul nostru este, practic, răspunsul la invitația adresată de președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, de a efectua o vizită de trei zile în județul Hunedoara. Programul oficial și deplasările din cele trei zile au ca scop o mai bună cunoaștere a realităților județului nostru și demararea unor cooperări reciproc-avantajoase în mai multe domenii. O prioritate o reprezintă creșterea gradului de expunere a turismului hunedorean la nivel internațional.

Vizitarea cetății Sarmizegetusa Regia, aflată în administrarea Direcției Generale de Administrare Monumente și Promovare Turistică a județului Hunedoara, a fost prima pe lista activităților delegației. Diplomații au fost încântați de cele văzute și de informațiile pe care le-au aflat în timpul turului ghidat, informații care i-au ajutat să-și formeze o imagine mai completă despre ceea ce a însemnat civilizația dacică.