„ARTA VISELOR PURE”, In memoriam MÁTYÁS IOSIF

Actualizată în: 9 mar.

Expoziția de pictură şi grafică a fost vernisată miercuri, 16 februarie 2022 la Galeria Națională de Artă ”FORMA” din Deva. Cu această ocazie a avut loc și lansarea, în premieră, a cărţii despre cariera şi viaţa artistului, autor: Gazda József. MÁTYÁS IOSIF (n. 1930 – d. 2002), personalitate artistică remarcabilă în arealul cultural hunedorean și național, a avut o contribuție deosebit de importantă în evoluția artelor vizuale contemporane.



Maestrul a făcut parte dintre membrii fondatori ai Filialei Deva – Petroșani, încă din anul 1956. Contribuția maestrului în importantul demers artistic a fost și mai elocventă odată cu stabilirea sa în municipiul Deva, unde a deținut funcția de profesor la Liceul de Artă (din 1971 și până la pensie) și mai apoi președinte al Filialei Deva a Uniunii Artiștilor Plastici din România, între anii 1979 – 1989. În 1958 și 1985 a obținut premiul I pentru grafică, în 1968 premiul II pentru artă monumentală, iar în 1980 premiul Bienalei Internaționale de Gravură de la Banska – Bystrica. „Un artist a cărui viziune se prezintă într-o continuă înnoire. Pictura sa comentează cu vervă coloristică subiectele puse la îndemână de realizarea imediată. Imaginea capătă o putere de notare a esențialului și cromatica ei, alternând tonurile incendiare cu alburile curate, se impune cu aplomb”, sunt cuvintele criticului de artă Dan Grigorescu despre Matyas Iosif.


În acest an, Matyas Iosif ar fi împlinit 92 de ani. În memoria sa, familia, Consiliul Județean Hunedoara, DGAMPT Hunedoara și Filiala Deva a U.A.P.R, au organizat expoziția omagială cu lucrări de grafică și pictură, în special din colecția familiei. Expoziția rămâne deschisă publicului până în data de 28 februarie 2022, zilnic, între 10.00 și 18.00.

7 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate