Județul Hunedoara a fost promovat la cel mai important târg internaţional de turism din Belgia
În perioada 24-27 martie 2022, la Bruxelles a avut loc Salon des Vacances, un eveniment care a reunit participarea specialiştilor din domeniul turismului mondial. La această ediție, județul Hunedoara a ocupat un loc de onoare în standul României, beneficiind de unspațiu de promovare care s-a adresat unui public eterogen important.

Salon des Vacances este cel mai mare eveniment turistic din Belgia, reprezentând o platformă extraordinară de comunicare spre o audiență internațională. În cadrul Uniunii Europene această țară asigură o piață importantă pentru produsele turistice. Pe lângă indicatorii foarte buni care caracterizează circulaţia turistică dinspre Belgia către alte state europene, statutul unic pe care îl deţine oraşul Bruxelles ca sediu principal al instituţiilor Uniunii Europene implică prezența unui număr mare organizaţii din diverse domenii, de la reprezentanţe oficiale naţionale şi regionale, până la lobby-uri patronale, sindicale, sedii ale companiilor multinaţionale sau organizaţii non-guvernamentale. Din toată populaţia Belgiei, aproximativ 1.5 milioane de oameni este reprezentată de expați, salariaţi ai marilor organisme internaţionale, motiv pentru care impactul promovării în cadrul expoziției de la Bruxelles este unul foarte mare.
Participarea județului nostru la Salon de Vacances este parte dintr-o serie de acțiuni cu rolul de a promova și dezvolta turismul local, prin atragerea unui flux semnificativ de turişti pe o gamă largă de produse turistice, pornind de la ecoturism, turismul activ în natură, agroturismul și până la circuite culturale. Pe parcursul celor patru zile de eveniment, vizitatorii standului României s-au arătat foarte încântați să descopere județul Hunedoara.

Reprezentanții Direcției Generale de Administrare Monumente și Promovare Turistică au fructificat din plin oportunitatea participării la acest eveniment, oferind consultanță și realizând activități de informare prin intermediul pliantelor, broșurilor, cataloagelor și materialelor de promovare a județului, disponibile în limbile franceză și engleză.
Un real interes a prezentat aplicația turistica a Județului - "Discover Hunedoara", iar turiștii au aflat mai multe informații despre monumentele istorice aflate pe teritorului județului nostru, despre cetățile dacice de patrimoniu UNESCO din Munții Orăștiei, despre obiceiurile, tradițiile și produsele tradiționale specifice zonei.
Participarea județului Hunedoara la Salon Vacances de la Bruxelles a avut loc la invitația Ministerului Antreprenoriatului și Turismului și cu susținerea Consiliului Județean Hunedoara.